starile de spirit – campul emotional

se spune despre cutare ca are o stare de spirit voioasa! sau despre altcineva ca are o stare de spirit asa.. melancolica.

daca tragem doua linii paralele, adica un = .. starile de spirit sunt emotiile.  atentie nu sentimente.(desi si ele sunt ale spiritului)

starile de spirit, deci spiritul, starile spiritului.

interensant mai este ca atunci cand o emotie, o stare de spirit, este prezenta, obliga mintea sa observe doar reperele acelui spectru al emotiei. daca este o stare de spirit buna, toate in jur sunt frumoase. si vice-versa.

trag acum de idee si o intind spre adevar. se incearca introducerea fricii in categoria sentimentelor. dar nu iese.

si atunci, exista un sistem care bulverseaza relatia minte spirit, in asa fel incat focusul oscileaza intre “drogurile” (emotiile) umane si nu pe sentimente. frica, speranta (speranta care este o amintire a iubirii). eu nu am intalnit oameni care sa iubeasca. 🙂 vorbesc de oameni adulti, adolescenti.. etc. desigur exceptii sunt, relatia parinti copii, si unele apropiate.

nu exista iubire, in zilele noastre. exista speranta, o amintirea a unei iubiri pentru care inca mai tragem.

majoritatea oamenilor, am mai spus eu, sunt condusi de pe mai multe paliere prin frica. astfel la intrebarile de ce traim asa cum traim, de ce facem ceea ce facem.. dupa cateva de ce-uri ajungem la frica de a nu avea ce manca, de a nu avea bani.. etc. alergam din frica in speranta precum pisica dupa punctul laser.

si totusi…

iubirea exista. si arde. ca si caldura unui jar aprins este. se simte la inima.

si uite movul cum este langa rosu..

jar

 

Advertisements

3 comments

  1. A sosit un moment în viața mea când am știut clar că am rătăcit calea. În meditație stăteam în fața unui zid din mărăciniș înalt și lung. Nici o intrare. Știam că acolo este intrarea în inimă și am mai știut că trebuie să aștept relaxată o anume frecvență ca să pot vedea intrarea mică. Am numit-o poarta spre Shambala personală. Cândva am simțit mai mult decât am văzut o denivelare în imagine și am intrat. Pe vremea aceea templul inimii era o capelă mică din piatră în care se ruga un înger. Plâns, moșcolit și cu penele mototolite. A fost un moment de spaimă în care m-am hotărât că pentru prostiile mele nu are voie să plângă nimeni și mi-am asumat calea. Cu timpul capela s-a transformat într-un templu vast, apoi au dispărut coloanele, pereții… Acum este o imensitate în care merg adeseori să mă odihnesc în frumusețe și pace. Cu toate acestea nici acum nu sunt totdeauna în iubire, dar tot mai des.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s