cele 2 dureri

una din ele o simtim cand descoperim ca parintii nostrii sunt facuti din carne, ca si ei sufera, ca si ei mor. sunt super eroi, nimic si totul in acelasi timp.

cea de-a doua va fi cand vom descoperi durerea celui Singur.

e bine sa eliberezi energiile, sa retraiesti tot, sa traiesti acum durerea.. ar fi greu sa aflii apoi ca ingreunezi un suflet de la inaltare cu emotii netraite, neintelese.

“Nu exprimăm niciodată ceea ce simţim şi, cînd ne hotărîm s-o facem, e prea tîrziu pentru că s-a scurs timpul. Nu numai prietenului tău i s-a scurs timpul. Şi ţie ţi s-a întîmplat acelaşi lucru. Ar fitrebuit să îi mulţumeşti din tot sufletul în Arizona. El s-a deranjat să te ia peste tot şi, fie că înţelegi sau nu, în autogara, el ţi-a dat tot ce avea mai bun. Dar în momentul cînd ar fi trebuit să îi mulţumeşti, tu te-ai înfuriat pe el,el s-a purtat neplăcut cu tine, ce s-o fi întîmplat acolo. Şi, apoi, ai tot amînat să-l vezi. De fapt, ai amînat să-i mulţumeşti. Acum te-ai trezit cu o fantomă pe urmele tale. Nu o să mai poţi niciodată să îi mulţumeşti.Am înţeles importanţa lucrurilor pe care mi le spunea. Niciodată nu văzusem faptele mele într-o asemenea lumină. De fapt, nu mulţumisem absolut niciodată, nimănui. Don Juan a mers şi mai departe cu explicaţia lui care mă rănea.- Prietenul tău ştia că moare, a spus el. Ţi-a scris o ultimă scrisoare ca să afle ce mai faci. Poate că, fără ca vreunul dintre voi sâ-şi dea seama, tu ai fost cel la care s-a gîndit în ultima clipă. Greutatea cuvintelor lui don Juan era prea mare pentru mine. M-am prăbuşit. Simţeam că trebuia să mă întind.

Mi se învîrtea capul. Poate era asfinţitul. Făcusem marea greşeală să ajung la don Juan în ultimele ore ale după- amiezei. Soarele care apunea părea uimitor de strălucitor şi reflexele de pe munţii de la est de casa lui don Juan erau aurii şi purpurii. Cerul nu avea nici urmă de nor. Nimic nu părea să semişte. Părea că toată lumea se ascundea, dar prezenţa sa era copleşitoare. Liniştea deşertului din Sonora cădea ca un pumnal. îmi pătrundea pînâ în adîncul oaselor.

Voiam să plec, să mă urc în maşină şi să plec. Voiam să fiu în oraş, să mă pierd în zgomotul său.- Eşti atins de infinitate,a spus don Juan cu o finalitate gravă. Ştiu acest lucru pentru că şi eu am fost în locul tău. Vrei să pleci, să te arunci în ceva uman, cald, contradictoriu, prostesc, ce contează? Vrei să uiţi de moartea prietenului tău.

Dar infinitatea nu te lasă. Vocea i se înmuie. Te-a prins în ghearele ei nemiloase.

– Ce mai pot să fac acum, don Juan? l-am întrebat eu.
– Singurul lucru pe care mai poţi sâ-l faci este să păstrezi vie amintirea prietenului tău pentru tot restul vieţii şi poate chiar dincolo de ea.
în felul acesta, vrăjitorii aduc mulţumiri pe care nu le mai pot exprima.
Poţi crede că
este ceva prostesc, dar este lucrul cel mai bun pe care-l pot face vraj…”
poate au fost din cei norocosi care au apucat sa multumeasca parintilor inainte sa se savarseasca. iar de nu..
ne purtam ca si cum am fi nemuritori. evident ca nu asa..
ce viata de lectie primim? spune ce simti, traieste, spune celor dragi ce simti..

human-energy

Advertisements

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s