reamintiri 6 – figuri fara noima, in fata oglinzii

Figuri fara noima in fata oglinzii

Pe doamna Ludmilla însă veselia mea nu o impresiona absolut deloc. Eddie îi sărută din nou mîna şi, apoi, plecă.
– Vorbeşti engleza, băiete? ţipă ea spre mine de parcă aş fi fost surd. Pari a fi egitean sau turc.
Am asigurat-o pe Madame Ludmilla că nu eram nici egiptean, nici turc şi că vorbeam engleza. Mă întrebă, apoi, dacă îmi imaginam cum or să fie „figurile ei din faţa oglinzii”. Nu am ştiut ce să răspund. Pur şi simplu, am dat din cap.
îţi dau un spectacol bun, mă asigură ea. Figurile din faţa oglinzii sînt doar preludiul. Cînd te încălzeşti şi eşti gata, zi-mi să mă opresc.
Trecurăm, apoi, din micuţul hol unde stătusem pînâ atunci într-o cameră întunecată şi ciudată. Ferestrele erau bine acoperite de draperii. Nişte becuri slabe erau fixate pe perete. Becurile arătau ca nişte tuburi şi ieşeau din colţurile drepte ale peretelui. Erau tot felul de obiecte prin cameră: scrinuri, mese şi scaune vechi, o băncuţă…rezemată de perete, plină de creioane, linii, şi cel puţin o duzină de foarfece.

Madame Ludmilla mă aşeză pe un scaun vechi şi ticsit.
– Patul e în cealaltă cameră, drăguţă, spuse ea arâtînd spre celălalt colţ al camerei. Asta e antisala mea. Aici doar îţi dau spectacol ca să te încălzesc şi să pregătesc.

îşi lăsă rochia să cadă de pe ea, îşi aruncă papucii şi, apoi, deschise uşile duble de la cele două dulapuri care stăteau unul lîngă altul rezemate de perete. Pe fiecare uşă interioară era fixată o oglindă în mărime naturală.

– Şi acum muzica, băiete, spuse Madame Ludmilla, pornind patefonul care părea că e nou-nouţ. Puse apoi un disc. Era o melodie tînguitoare care îmi amintea de un marş de circ. Şi acum spectacolul, spuse ea, începînd să se învîrteascâ pe muzica aceea tînguitoare.

Pielea doamnei Ludmilla era întinsă, în cea mai mare parte, şi extraordinar de albă, deşi nu mai era tînărâ.
Probabil că avea aproape cincizeci de ani. Burta îi sălta puţin şi, la fel, şi sînii voluminoşi. Şi pielea feţei i se mişca uşor. Avea nasul mic şi buzele rujate violent. Era fardată strident cu rimei negru. Te făcea să te gîndeşti imediat la o prostituată care îmbâtrînea. Totuşi, era în ea ceva copilăros, o încredere şi un abandon de sine ca al unei fete mari; avea o dulceaţă care mă mişcă profund.
– Şi acum, figurile din faţa oglinzii, anunţă ea în timp ce muzica mergea înainte. Piciorul, piciorul, piciorul, spuse ea, aruncîndu-şi un picior în aer, apoi şi pe celălalt, ţinînd ritmul muzicii. îşi ţinea mîna dreaptă deasupra capului, ca o fetiţă ce nu e prea sigură că poate să execute mişcările: întoarce-te, întoarce-te, întoarce-te, strigă ea,învîrtindu-se ca un tirbuşon.

– Fundul, fundul, fundul, mai strigă ea, arătîndu-mi fundul dezgolit de parcă ar fi dansat cancan.
Repetă figură pînă ce muzica începu să se stingă pentru că placa de patefon trebuia întoarsă. Aveam senzaţia că Madame Ludmilla se întorcea undeva, în depărtare, devenind din ce în ce mai mică pe măsură ce muzica se îndepărta. 0 disperare şi o singurătate de existenţa cărora nu eram conştient mă cuprinserâ, ieşind din adîncurile fiinţei mele şi fâcîndu-mă să mă scol şi să o iau la goană pe scări, ca un nebun, ieşind în stradă.
Eddie stătea lîngâ uşa de la intrare şi vorbea cu cei doi bărbaţi în costume albastre. Văzîndu-mă că alerg aşa, începu să rîdâ zgomotos:
– N-a fost trăsnet? întrebă el încercînd în continuare să pară american. „Figurile din faţa oglinzii sînt doar preludiul.” Ce grozăvie! Ce grozăvie!

Prima oară cînd îi depanasem povestea lui don Juan îi spusesem că fusesem profund mişcat de melodia tînguitoare şi de prostituata care se învîrtea stîngaci în ton cu muzica. Şi fusesem profund afectat şi pentru că realizasem cît de crud era prietenul meu.

“Dar, acum, după ce am terminat de spus povestea, în timp ce stătea amândoi pe colinele munţilor din Sonora, tremuram, în mod misterios tulburat de ceva necunoscut.

— Această poveste ar trebui inclusă în colecţia evenimentelor remarcabile din viaţa ta. Prietenul tău, fără să aibă nici cea mai mică idee, ţi- a dat ceva care, după cum spunea chiar el, o să te ţină toată viaţa.

— Eu văd că este o poveste foarte tristă, don Juan, dar nu mai mult, am spus eu.

— E, într-adevăr, o poveste foarte tristă, de altfel ca toate celelalte poveşti ale tale, a replicat don Juan. Ceea ce o face însă diferită şi remarcabilă este că ne priveşte pe toţi, nu numai pe tine, ca în cazul celorlalte poveşti. Vezi tu, exact ca Madame Ludmilla, fiecare dintre noi, tineri şi bătrâni asemenea, execută figuri în faţa oglinzii într-un mod sau într-altul. Corespunde cu ce ştim noi despre oameni. Gândeşte-te la orice om de pe lumea asta şi vei vedea, fără nici un fel de dubiu, că, indiferent de cine sunt ei, sau indiferent de ce cred despre ei înşişi, rezultatul a ceea ce fac este întotdeauna acelaşi: figuri fără noimă în faţa oglinzii.”

Este ok sa le facem la vremea lor. dar pana cand?  cate figuri fara noima in fata oglinzii faci.  zi de zi, saptamani.. ani.”

 

balet

Advertisements

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s